sâmbătă, 28 iunie 2014

Poezii - Am zis în sinea mea: ,,Nu mă iubești!"


Autor: Alin Turcu  |  Album: Comunicand cu Dumnezeu  |  Tematica: Trezire si veghere 
Resursa adaugata de AlinHD in 28/06/2014
M-am afundat în neagră necredință
Și-am zis în sinea mea: "Nu mă iubești!"
De-atâta timp mă rog pentru atația...
Și Tu, nu faci nimic să îi salvezi..."

M-am afundat în groapa cea adâncă
Și nu puteam să ies singur din ea
Și-atunci, Tu ai venit la mine 'n groapă
Și cu privirea Ta m-ai luminat...

Ți-ai întins mâna și m-ai luat în brațe
M-ai strâns la piept, m-ai mângâiat, și-ai plâns,
Și mi-ai șoptit cu multă bunătate:
,,De ce-ai plecat copilul Meu acum?"

,,Te-am ascultat și ți-am trimis răspunsul,
Dar tu, n-ai ascultat de glasul Meu,
N-ai înțeles că nu venise vremea
Ce-am hotărât-o Eu cu Tatăl Meu!"

,,Am hotărât să mântuiesc pe aceia,
Ce tu de multe ori m-ai implorat,
Dar Eu lucrez cu milă și răbdare
De ce copilul Meu, n-ai așteptat?"

,,Aduți aminte cum te-am scos pe tine,
Cum cu blândețe te-am tot prelucrat,
De ce n-ai așteptat ca să schimb inimi,
La toți aceia ce tu m-ai chemat?"

,,Astăzi te scot din groapa necredinței,
Și te chem iarași prin al Meu Cuvânt,
Întoarce-te copil iubit la Mine
Fă-i azi cu Mine un nou legământ!"

,,Și-ți spun cu drag, pentru a tale cereri
Să ai răbdare, ca Eu să lucrez,
Și îți voi da un loc la Mine 'n slavă
Ție si acelor care am să-i salvez!"

                  ***

Ridică-te chiar azi din necredință,
Întoarce-te acuma la Isus
El îți va da iertare de păcate
Și în curând te duce-n Ceruri Sus!

Amin
Vulcan, 28 Iunie 2014 02:15
(Alin Turcu)
Am primit aceste versuri de la Duhul Sfânt pe genunchi în prezența lui Dumnezeu, ele sunt nu numai un răspuns și o încurajare pentru mine personal, ci și pentru tine sunt un răspuns din partea Domnului, de multe ori prin nerăbdarea noastră ne-am îndepărtat de Domnul și am cărtit, am murmurat zicând: ,,Nu mă iubești Doamne!!!" și totuși EL a rămas credincios lângă noi! Aleluia! Glorie lui Dumnezeu că nu ne-a abandonat niciodată! Hai să ne întoarcem chiar acum la EL! Amin.

miercuri, 11 iunie 2014

Cine sunt eu în Hristos

Sunt sarea pământului (Matei 5:13).
 
Sunt lumina lumii (Matei 5:14).
 
Sunt un copil al lui Dumnezeu (Ioan 1:12).
 
Sunt o parte a adevăratei viţe, un vlăstar al vieţii lui Hristos (Ioan 15:1,5).
 
Sunt prietenul lui Hristos (Ioan 15:15).
 
Sunt ales şi rânduit prin Hristos să aduc roadă (Ioan 15:16).
 
Sunt un rob al neprihănirii (Romani 6:18).
 
Sunt un rob al lui Dumnezeu (Romani 6:22).
 
Sunt un copil al lui Dumnezeu şi El este Tatăl meu duhovnicesc (Romani 8:14, 15; Galateni 3:26, 4:6).
 
Sunt împreună moştenitor cu Hristos împărtăşind moştenirea Sa (Romani 8:17).
 
Sunt un templu, un sălaş al lui Dumnezeu. Duhul Său şi viaţa Sa locuieşte în mine (1 Corinteni 3:16; 6:19).
 
Sunt lipit de Domnul şi sunt un singur duh împreună cu El (1 Corinteni 6:17).
 
Sunt un mădular al trupului lui Hristos (1 Corinteni 12:27; Efeseni 5:30).
 
Sunt o făptură nouă (2 Corinteni 5:17).
 
Sunt împăcat cu Dumnezeu şi un mesager al păcii (2 Corinteni 5:18, 19).
 
Sunt un fiu al lui Dumnezeu şi una în Hristos Isus (Galateni 3:26, 28).
 
Sunt un moştenitor al lui Dumnezeu de vreme ce sunt un fiu al Său (Galateni 4:6, 7).
 
Sunt un sfânt (1 Corinteni 1:2, Efeseni 1:1, Filipeni 1:1, Coloseni 1:2).
 
Sunt lucrarea lui Dumnezeu, zidirea Sa, născut în Hristos pentru a face voia Lui (Efeseni 2:10).
 
Sunt împreună cetăţean cu sfinţii şi cu restul familiei dumnezeieşti (Efeseni 2:19).
 
Sunt întemniţatul pentru Isus Hristos (Efeseni 3:1, 4:1).
 
Sunt neprihănit şi sfânt (Efeseni 4:24).
 
Sunt un cetăţean al cerului locuind acolo chiar acum (Efeseni 2:6; Filipeni 3:20).
 
Sunt ascuns cu Hristos în Dumnezeu (Coloseni 3:3).
 
Sunt o expresie a vieţii lui Hristos pentru că El este în viaţa mea (Coloseni 3:4).
 
Sunt un ales al lui Dumnezeu sfânt şi preaiubit (Coloseni 3:12; 1 Tesaloniceni 1:4).
 
Sunt un fiu al luminii, şi nu al întunericului (1 Tesaloniceni 5:5).
 
Sunt un frate sfânt care are parte de chemarea cerească (Evrei 3:1).
 
Sunt un părtaş al lui Hristos (Evrei 3:14).
 
Sunt una din pietrele vii ale lui Dumnezeu, zidit fiind în Hristos ca o casă duhovnicească (1 Petru 2:5).
 
Sunt membrul unei seminţii alese, a unei preoţii împărăteşti, a unui neam sfânt, a unui popor pe care Dumnezeu şi l-a câştigat ca să fie al Lui (1 Petru 2:9, 10).
 
Sunt un străin şi un călător pe acest pământ pe care trăiesc vremelnic (1 Petru 2:11).
 
Sunt un duşman al diavolului (1 Petru 5:8).
 
Sunt un copil al lui Dumnezeu şi, atunci când Hristos se va arăta, voi fi ca El (1 Ioan 3:1, 2).
 
Sunt născut din Dumnezeu şi cel rău – diavolul – nu mă poate atinge (1 Ioan 5:18).
 
Nu sunt „Cel ce sunt” (Exod 3:14; Ioan 8:24, 28, 58), însă prin harul lui Dumnezeu sunt ceea ce sunt (1 Corinteni 15:10).

          

                 (Sursa Carte - Biruință asupra întunericului - Neil T. Anderson)

Nu vreau să fiu îngrijorat! (20 de trepte ale Biruinței)

1. De ce să spun că nu pot, când Biblia îmi spune că pot totul în Hristos, care mă întăreşte (Filipeni 4:13)?
2. De ce să-mi fac griji pentru toate nevoile mele, când ştiu că Dumnezeu îmi împlineşte toate nevoile prin bogăţia şi gloria în Isus Hristos (Filipeni 4:19)?
3. De ce să mă tem, când Biblia îmi spune că Dumnezeu nu m-a înzestrat cu un duh de frică, ci cu unul de putere, de dragoste şi de chibzuinţă (2 Timotei 1:7)?
4. De ce să fiu lipsit de credinţa de a trăi pentru Hristos, când Dumnezeu mi-a împărţit o măsură de credinţă (Romani 12:3)?
5. De ce să fiu slab, când Biblia spune că Domnul este tăria vieţii mele şi că voi rămânea tare şi voi face mari isprăvi fiindcă îl cunosc pe Dumnezeu (Psalmul 27:1; Daniel 11:32)?
6. De ce să-l las pe Satana să guverneze asupra vieţii mele, când Domnul, care este în mine, este mai mare decât cel ce este în lume (1 Ioan 4:4)?
7. De ce să accept înfrângerea când Biblia spune că Dumnezeu mă poartă întotdeauna în carul Său de biruinţă (2 Corinteni 2:14)?
8. De ce să fiu lipsit de înţelepciune, când Hristos a fost făcut înţelepciune pentru mine şi Dumnezeu mi-o dă, cu mână largă, când i-o cer (1 Corinteni 1:30; Iacov 1:5)?
9. De ce să fiu mâhnit când pot să mă gândesc în inima mea la bunătăţile şi îndurările lui Dumnezeu (Plângerile lui Ieremia 3:21-23)?
10. De ce să-mi fac griji şi să mă frământ, când pot arunca asupra Lui toate îngrijorările mele (1 Petru 5:7)?
11. De ce să mă plec sub jugul robiei, când ştiu că libertatea este acolo unde se află Duhul Domnului (Galateni 5:1)?
12. De ce să mă simt condamnat, când Biblia îmi spune că nu este nici o osândire pentru cei ce sunt în Hristos (Romani 8:1)?
13. De ce să mă simt singur, când Isus mi-a spus că El va fi mereu cu mine, că nu mă va lăsa şi cu nici un chip nu mă va părăsi (Matei 28:20; Evrei 13:5)?
14. De ce să mă simt blestemat sau victimă a ghinionului, când Biblia îmi spune că Hristos m-a răscumpărat din blestemul Legii pentru a putea primi Duhul făgăduit (Galateni 3:13,14)?
15. De ce să fiu nefericit, când pot, asemeni lui Pavel, să fiu mulţumit cu starea în care mă găsesc (Filipeni 4:11)?
16. De ce să mă simt fără valoare, când Hristos a fost făcut păcat pentru mine pentru ca eu să fiu neprihănirea lui Dumnezeu în El (2 Corinteni 5:21)?
17. De ce să mă simt lipsit de apărare, când ştiu că nimeni nu poate fi împotriva mea dacă Dumnezeu este pentru mine (Romani 8:31)?
18. De ce să mă simt derutat, când Dumnezeu este un Dumnezeu al păcii şi unul care ne îngăduie să cunoaştem toate lucrurile prin Duhul Său (1 Corinteni 14:33, 2:12)?
19. De ce să mă simt un înfrânt, când sunt mai mult decât biruitor prin Hristos (Romani 8:37)?
20. De ce să las să mă apese tulburările vieţii, când pot avea curaj ştiind că Isus a biruit lumea, cu necazurile ei (Ioan 16:33)?

                        (Sursa Carte - Biruință asupra întunericului - Neil T. Anderson)

vineri, 6 iunie 2014

Mi-am mărturisit păcatele unui frate, și el înloc să mă ajute mi-a făcut rău...


     Am pus titlul acesta: 
       ,,Mi-am mărturisit păcatele unui frate, și el înloc să mă ajute mi-a facut rău...''
  pentru că este tot mai des ceea ce aud din gura sufletelor distruse, care au căutat ajutor la un pastor, consilier, sau din comitetul bisericilor, si-au mărturisit păcatele și apoi au fost bârfiti, loviți, judecați, zdrobiți, sau chiar spuși de la anvon într-un fel subtil pe care i-a învătat să îl foloseasca însuși diavolul si tare se mai bucură de voi când faceți asta!
   (Apoi unii mai au și tupeul să zică: de ce nu este Trezire Spirituală? De ce nu își mărturisesc oamenii păcatele la noi? Din cauza ta nu este trezire spirituala, că Dumnezeu vrea să facă trezire și din cauza ta nu face! Din cauza imaturitații spirituale!)

 Oamenii nu au nevoie de predicile noastre, ci de un ajutor real asa cum ne invată ScripturaȘ
 ,,Plângeti cu cei ce plâng...''(Romani 12:15) Duhul Sfânt te intreaba astazi: Tu faci așa?

   Vreau să vă spun sus și tare, oricine ai fi tu să ști că: ,,Înaintea lui Dumnezeu nu se are în vedere fata omului (Romani 2:11) daca tu dupa ce ai primit mărturisiri de păcate, sau ai ascultat durerile altora și înloc să îi ajuți i-ai judecat, ți-ai făcut subiect de predica, ti-ai facut articol pe site,  sau ai predicat de la anvon în biserica la voi păcatele sufletului distrus, azi te anunt și iți zic clar: daca nu te oprești din a face răul acesta, Dumnezeu va împlini în dreptul tău Cuvantul din Psalmul 10 cu versetele 11-13, mai ales versetul 12.

  • 11 Dumnezeu este un judecător drept, un Dumnezeu care Se mânie în orice vreme.
  • 12 Dacă cel rău nu se întoarce la Dumnezeu, Dumnezeu Îşi ascute sabia, Îşi încordează arcul şi-l ocheşte,
  • Deut 32.41;
  • 13 îndreaptă asupra lui săgeţi omorâtoare şi-i aruncă săgeţi arzătoare!
  • Deut 32.23-42Ps 64.7;


     Dorești lucrul acesta? Vrei ca Dumnezeu să fie împotriva ta și să te ocheasca? 
Vreau să te anunț că atâta timp cât tu nu ai ajutat sufletele căzute în păcat să se ridice, dar în schimb i-ai afundat mai jos în groapa deznadejdii lor, Dumnezeu se manie pe tine, nu îi place ceea ce faci, îi e scârba de ce faci, si daca nu te pocăiești de acest păcat, Dumnezeu iși ascute sabia, iși încordeaza arcul și te va ochi, fix pe tine! 

    Poți să fi pastor, consilier, sau să faci parte din comitetul unei biserici atâta timp cât distrugi suflete Dumnezeu o să te distruga EL însuși pe tine, pentru că înaintea lui Dumnezeu sufletele sunt prețuite, însuși EL a platit pentru ele pe cruce, le-a răscumpărat prin Sângele Sfânt al Domnului Isus Hristos!
EL este Stăpân peste ele, și tot El le va scăpa din blestemul morții și din blestemul păcatului. 

Am scris acest articol cu durere în suflet, cu mahnire pentru cei loviți, pentru că tot mai mulți sufera, au depresii, insomnie, anxietate, si multe din ele vin si din cauza unor oameni așa ziși (a lui Dumnezeu).
 Multe suflete pentru care mă rog, și le consiliez îmi spun: ,,Frate eu nu ma mai deschid la nimeni, numai zic la nimeni durerea care o am în suflet, fiindca uite ce am pațit, am zis la pastoru y, și apoi și-a făcut predică pe tema mea, sau am zis la pastorul x, și a zis și la alții și am ajuns de râsul comunitații... sau uite ce am pațit am zis păcatele la fratele x si el uite ce mi-a făcut... și nici nu m-a ajutat... s.a.m.d''     Așa a facut Isus sau oamenii Lui? 

   Fraților așa ceva Domnul Isus nu a făcut, și nici ucenicii Lui nu au făcut asa, dacă vrei să ai efect ajută sufletele, ridică-le, luptăte pentru ele în post și în rugăciune și ai să vezi că ele însuși o să mărturisească cum Dumnezeu le-a ridicat prin tine, cum Dumnezeu le-a vindecat prin tine, nu te lauda tu ci: ,,Să te laude altul, nu gura ta, un strain, nu buzele tale.''(Proverbe 27:2) 

Sper ca am fost clar în acest articol, și înca ceva daca poți sa te abții, sau nu poți să te stăpânești  ca și om al lui Dumnezeu să ți confidențial păcatele altora și să le predai Domnului Isus Hristos, nu mai primi mărturisiri, te rog fă asta de dragul Domnului Isus Hristos! 

   Însa dacă vei continua așa în ignoranța și în mândrie, că așa vrei tu, sau că ești tu încăpățânat, și nu vei lua aminte la acest avertisment care Duhul Sfânt mi l-a pus pe inima să il scriu special pentru tine, o să vină peste tine mania lui Dumnezeu, și ai să guști și tu ce înseamnă să suferi, pentru că gândește-te că un suflet după ce tu l-ai distrus și mai mult, sufletul acesta plânge, suspină, sângerează, și îi zice lui Dumnezeu prin rugaciune:      
      ,,Doamne Dumnezeule, uite ce am pațit, mi-am mărturisit păcatele la fratele y, 
       si el uite ce mi-a făcut Doamne!!! Dumnezeule ai milă de mine, fă ceva!!!''

   Și Dumnezeu o să facă, o să aducă peste tine sabia Lui, și o să zici, oare de ce o venit boala peste mine, de ce o venit depresia, anxietatea, insomnia? Oare de ce? Ai vrea să te cercetezi în clipa asta și să vezi, ce ai făcut greșit? EL vrea să iți arate unde ai gresit?  Vei asculta de EL?

 Hai să ne pocăim, și să ne cerem iertare pentru ce am făcut greșit și ce nu i-a plăcut lui Dumnezeu. Hai de azi înainte să ridicăm sufletele, să îi încurajăm, să le vindecăm rănile, să îi purtăm pe brațe de rugăciune înaintea Tatălui Sfânt din Ceruri care Rostește viața și izbăvire pentru acei ce sufera! Dumnezeu să ne ajute la aceasta! Amin.

  • 17 Tu auzi rugăciunile celor ce suferă, Doamne! Le întăreşti inima, Îţi pleci urechea spre ei,
  • 1Cron 29.18;
  • 18 ca să faci dreptate orfanului şi celui asuprit şi ca să nu mai insufle groaza omul cel luat din pământ.
  • Ps 82.3Isa 11.4;

                                    (Psalmul 10:17-18) 

                        Alin Turcu - Misiunea Alege Astazi  http://CeAlegi.BlogSpot.Ro 

luni, 2 iunie 2014

Te chem de ziua mea Iubite Mire, Deschide astăzi cerul pentru mine!

Autor: Alin Turcu  |  Album: Comunicand cu Dumnezeu  |  Tematica: Incurajare 
Resursa adaugata de AlinHD in 28/05/2014
Ridică-mă și-atunci când sunt în vale,
Și nu merg drept pe Sfântă Calea Ta...
Nu-l lăsa pe cel rău să mă doboare,
Adu-Ți aminte că-s faptura Ta,
Azi Te implor: ,,Mergi înaintea mea!''

Am auzit atâtea despre Tine,
Dar prea puțin Te-am cunoscut Isus,
Eu chiar acum doresc cu-nflăcărare,
Să Te cunosc, să te iubesc Isus!
Dă-mi Doamne astazi Harul Tău nespus!

Azi cu îndrăzneală vin Doamne la Tine,
Și Te implor ridică-mă Isus!
Nu mai vreau Doamne, să merg fără Tine
Vino Isus trăiește Tu in mine!!!
Acum și-n veci de veci să fiu cu Tine!

Tu ști Isuse ce vreau de la Tine,
Dă-mi binecuvântări Cerești si pământești!
Dă-mi daruri astăzi, Doamne de la Tine,
Te chem de ziua mea Iubite Mire,
Deschide astăzi Cerul pentru mine!
Ca sunt al Tău, sunt fiu de Dumnezeu!

AMIN
Vulcan, 28 Mai 2014
Am scris această poezie în dimineața aceasta, chear de ziua mea! 28 Mai 2014 Mă bucur de Prezența lui Dumnezeu și de cum poate EL lucra, întotdeauna cum nici mă aștept. Numai El îmi dă cuvinte, versuri, și doar EL mă ajută să le leg în strofe și să le pun pe net. Marire lui Dumnezeu! Numai El ma încurajează și ma ajuta să îi fiu plăcut în orice zi, in orice clipa, Dumnezeu sa fie lăudat! Amin.

Binecuvantarea sau Blestem de Derek Prince